Gândacul lui Hercule face parte din familia gândacilor rinoceri și este cel mai mare și mai faimos dintre aceștia. Subfamilia sa poartă numele de Dynastes hercules.
Descriere și origine
Gândacul lui Hercule este este originar din America Centrală, America de Sud și Antilele Mici. Trăiește în păduri tropicale, iar zona cea mai răspândită în care a fost observată această specie este în sudul Arizonei, în regiunea Pima.
Masculii gândacului lui Hercule sunt cei mai recunoscuți datorită dimensiunii mari (până la 17 centimetri lungime), concurând cu alte specimene de gândaci cum ar fi Macrodontia cervicornis (care ajung până la 17,5 centimetri), sau gândacul-titan, care a fost înregistrat în Cartea Recordurilor (18 centimetri). Însă coarnele sunt cele ce îi fac să fie atât de mari, care pot crește chiar mai mari decât corpul în sine.
Gândacul lui Hercule se află în stadiu de larvă până la doi ani, timp în care sapă tuneluri în căutare de rădăcini pentru a se hrăni.
Este pe cale de dispariție, asta din cauza habitatului (defrișarea pădurilor, cât și poluarea apei și aerului). Este o insectă omnivoră, iar cea mai importantă hrană pe care o consumă de-a lungul vieții este
bazată pe plante, preferând rădăcinile. Se hrănește și cu fructe sau alte insecte mai mici.
Cei mai mari dușmani ai gândacului lui Hercule sunt liliecii, șobolanii, reptilele și alte animale omnivore.
Știați că…
…este cel mai mare și faimos dintre toți gândacii rinoceri?
…este considerat cel mai puternic gândac din specia sa și poate ridica și căra
până la 850 de ori greutatea pe care o are, de aici provenind și numele său?
…are coarnele mai lungi decât corpul?
…fără coarne, femelele sunt mai mari decât masculii?

Caută postări după categorii

