Virusul Epstein-Barr (EBV) este un virus herpetic limfotrop cu raspandire ubicuitara, care infecteaza aproximativ 95% din populatie, pana la varsta adulta.

Denumirea virusului Epstein-Barr provine de la numele savanţilor care au studiat primii infecţia respectivă.
Virusul Epstein-Barr se afla în particulele de salivă ale persoanelor infectate cu acest microorganism şi, prin urmare, se poate transmite de la un om la altul prin utilizarea aceleiaşi vesele,
tacâmuri, prin sărut, strănut sau în alte împrejurări care fac posibilă transmiterea salivei din gura unei persoane în gura altei persoane.
La majoritatea oamenilor, după infectare, virusul Epstein-Barr nu se manifestă sub nicio formă sau provoacă doar unele simptome nesemnificative, asemănătoare cu simptomele unei răceli uşoare.
Cu toate acestea, la unele persoane, după 4-8 săptămâni de la contaminare, virusul Epstein-Barr provoacă creşterea temperaturii corpului, mărirea ganglionilor limfatici în tot corpul şi angină. În medicină, această condiţie se numeşte mononucleoză infecţioasă. In cazurile în care virusul Epstein-Barr declanşează însă mononucleoza infecţioasă, simptomele acesteia ar putea fi:
•creşterea temperaturii corpului peste 37,5 C;
•mărirea semnificativă a ganglionilor limfatici (în special în regiunea gâtului);
•angina (inflamarea şi înroşirea amigdalelor/ glandelor) şi durerile în gât;
•apariţia de erupţii pe toată pielea corpului, în formă de pete roşii de mici dimensiuni;
•senzaţie puternică de oboseală şi somnolenţă;
•îngălbenirea pielii şi a scleroticelor (icter/ gălbinare).
Concluzia, o mare atentie a modului in care dezinfectam vesela, dar si cu cine ne sarutam.


